Kaavan, cel mai singuratic elefant din lume, a sosit în Cambodgia, după ce a fost salvat din grădina zoologică din Pakinstan unde petrecuse 35 de ani, informează BBC.
Printre cei care l-au întâmpinat pe Kaavan în Cambodgia s-a aflat și cântăreața Cher, care a plătit o echipă de avocați ca să lupte în instanță pentru eliberarea lui,scrie digi24.ro
Kaavan a trăit 35 de ani într-un țarc mic, iar ultimii 8 ani de zile i-a petrecut singur, după ce partenera sa a murit în 2012.
În Cambodgia, elefantul va trăi într-o rezervație naturală, având libertatea să umble pe teritoriul ei alături de o turmă de elefanți.
„Sunt așa fericită și mândră că este aici”, a declarat Cher pentru AFP pe aeroportul Siem Reap din nordul țării. „Este un animal minunat”.
Elefantul s-a comportat foarte bine pe durata călătoriei cu avionul din Pakistan, nu a fost stresat, a mâncat și a dormit pe durata zborului, a spus veterinarul Amir Khalil, reprezentant al organizației Four Paws International (FPI).
Adjunctului ministrului Mediului din Cambodgia a anunțat că țara sa este „mândră să-l primească pe Kaavan”. „Nu va mai fi cel mai singuratic elefant din lume”, a declarat acesta, citat de AFP.
Înainte să se îmbarce în ultima parte a călătoriei, călugării budiști i-au dat lui Kaavan banane și pepene, au spus rugăciuni și au stropit containerul cu apă sfințită pentru a binecuvânta elefantul.
Eliberarea lui Kaavan s-a produs după o campanie dusă ani de zile de către activiștii de mediu și cântăreața Cher, care a co-fondat o organizației de protecție pentru animale.
Elefantul Kaavan era una dintre principalele atracții ale grădinii zoologice Marghazar din Islamabad și distra vizitatorii ridicându-și trompa când era împuns de îngrijitorul său.
Partenera lui a murit în 2012, iar Kaavan a dezvoltat o afecțiune denumită de FPI „zoochosis” – o afecțiunie mentală indusă de singurătate și condițiile precare. Lanțurile cu care era legat au lăsat cicatrice permanente pe picioarele sale, iar elefantul a devenit supraponderal din cauza unei diete bogate în zahăr.
Cher a angajat o echipă de avocați care să se ocupe de salvarea lui Kaavan, iar când o instanță a ordonat eliberarea sa, în luna mai, Chef a spus că a fost „unul dintre cele mai bune momente” din viața ei. La scurt timp, grădina zoologică a fost închisă definitiv de autorități.
Sursa: digi24.ro
Comentariile sunt închise