Federația Rusă nu a acceptat livrarea și a nimicit circa 20 de tone de prune din R. Moldova. Acest lucru a fost raportat de Serviciul Federal pentru Supravegherea Veterinară și Fitosanitară a Federației Ruse (Rosselhoznadzor), transmite Radiochisinau.md.
Potrivit unui comunicat de presă al Rosselhoznadzor, în cadrul controlului fitosanitar de carantină, la examinarea lotului de prune proaspete, a fost depistat un obiect de carantină – Molia Orientală (Grapholita molesta Busck).
Produsele infectate au fost distruse sub controlul conducerii Rosselhoznadzor.
Amintim că, la sfârșitul lunii septembrie curent, Rusia a interzis și a nimicit un lot de 20 de tone din R.Moldova, invocând același motiv.
Sursa: radiochisinau.md
Comentariile sunt închise