A devenit cunoscut de ce sau oprit troleibuzele la Bălți

Astăzi, 15 octombrie, circulația troleibuzelor din Bălți a fost sistată, începând cu ora 08:00. În centrul orașului s-a format un ambuteiaj.  Un martor ocular a expediat redacției noastre imagini de la fața locului.

Potrivit lui Victor Caliujnîî, inginer șef al Direcției de Troleibuze, unitățile de transport au rămas înțepenite, din cauza lipsei curentului electric. Liniile de contact a troleibuzelor ce trec de-a lungul străzii Decebal, care este în reparații au fost deconectate de la sursa de energie elctrică. La moment, doar 12 unități de transport circulă prin oraș.  Celelalte unități, care deservesc cartierul 8 și sectorul Dacia, nu vor funcționa până la ora 23.00. 

Victor Caliujnîî a adăugat că traficul troleibuzelor a fost oprit până se va așterne ultimul strat de asfalt.

 Amintim că strada Decebal a fost complet închisă pentru toate vehiculele, cu excepția transportului public.

Citește și

Comentariile sunt închise

Acest site web folosește cookie-uri pentru a vă îmbunătăți experiența. Vom presupune că sunteți de acord cu acest lucru, dar puteți renunța dacă doriți. AcceptăAflă mai multe

Hide picture