31 de instituții de învățământ general din țară activează în prezent exclusiv online, din cauza situației pandemice, iar în 291 de școli procesul educațional are loc cu prezența fizică doar a elevilor din clasele primare și a celor din clasele absolvente, transmite tv8.md.
Totodată, 83 de instituții activează cu program cu participare fizică a elevilor claselor primare, precum și a unui contingent de 50% din numărul total de elevi ai claselor absolvente, în timp ce 835 de școli au un program cu prezența 100 % fizică a elevilor, anunță Ministerul Educației, Culturii și Cercetării.
Din cauza creșterii cazurilor de îmbolnăviri de COVID – 19, o clasă dintr-o instituție de învățământ a fost plasată în carantină, iar elevii studiază de la distanță.
În prezent, 32 de elevi sunt testați pozitiv la noul coronavirus, iar 430 sunt în regim de autoizolare. De asemenea, 36 de cadre didactice sunt confirmate cu COVID și se află în izolare.
Comentariile sunt închise