Scandal în Italia: 15 pompieri arestați pentru că provocau incendii
15 pompieri voluntari, suspectați că ar fi aprins incendii pentru a primi indemnizațiile de intervenție, au fost arestați în Sicilia, a anunțat luni poliția din Ragusa (sudul Italiei), scrie Agerpres.
Pompierii au aprins focuri și au simulat apeluri la serviciile de urgență, au precizat anchetatorii. Acest lucru le-a permis voluntarilor să intervină și să încaseze fraudulos remunerația plătită de statul italian: aproximativ 10 euro pe oră, în caz de situație de urgență.
Cei cincisprezece pompieri voluntari, toți din provincia Ragusa, sudul Siciliei, au fost arestați pentru fraudă. Unii dintre aceștia sunt suspectați de incendiere voluntară.
Arestările au avut loc după ce comandamentul pompierilor din provincia respectivă a remarcat un număr anormal de intervenții ale acestei echipe și a solicitat demararea unei anchete.
Comentariile sunt închise