12 gherete au fost distruse de flăcări la piața din orașul Briceni. Au intervenit 4 echipe de pompieri
Patru echipaje de pompierii din nordul țării au intervenit în seara zilei de eri pentru a lichida un incendiu în orașul Briceni.
Apelul la serviciul 112 a fost recepționat la ora 00:53. Potrivit informațiilor preliminare înregistrate, arderea a izbucnit lângă piața orășenească. Ajunși la fața locului, angajații IGSU au stabilit că focul a cuprins o hală comercială pe teritoriul pieții cu pericolul de răspândire spre alte spații comerciale, se arată în comunicatul emis de IGSU al MAI.
Pentru lichidarea incendiului a fost necesară intervenția a 4 echipe de pompieri, care au localizat arderea către ora 01:51. Incendiul a fost lichidat complet la ora 05:47. Conform IGSU, nici o persoană nu a avut de suferit, iar flăcările au distrus încăperea cu 12 gherete cu produse alimentare, haine și alte bunuri materiale depozitate în interior pentru comercializare.
Menționăm faptul că datorită intervenției salvatorilor, focul nu s-a răspândit spre alte spații comerciale din preajma, fiind salvate alte trei gherete cu marfă. Cauza și circumstanțele producerii arderii urmează a fi stabilite ulterior.