Ansamblul național „Joc” vine la Bălți

Ansamblul Național Academic de Dansuri Populare JOC vine la Bălți, cu un show coregrafic spectaculos. Bălțenii dar și oaspeții orașului, sunt așteptați duminică, 28 ianuaire, în incinta Palatului de Cultură al municipiului Bălți. Pe scenă vor evolua peste 70 de artiști împreună cu renumita interpretă de muzică populară Maria Iliuț.

Aliona Strîmbeanu, director ansamblul  „Joc: „Publicul bălțean va vedea Ansamblul JOC într-o nouă variantă, într-un show coregrafic în care luminile, sunetul, bakgraundul, mă refer aici la ecrane, led, vor prezenta un spectacol în totalitate, cu creațiile coregrafice realizate, în mare parte, de regretatul maestru Vladimir Curbet. O altă surpriză frumoasă în acest spectacol- JOC energia vieții,  va fi prezența Mariei Iliuț, interpretă de muzică populară, bucovineanca noastră, care împreună cu suita de dansuri din Bucovina va prezenta un recital inedit în acest spectacol”.

Show-ul JOC-energia vieții, este organizat cu ocazia Turneului în Statul Israel, cu prilejul împlinirii a 25 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Statul Israel și Republica Moldova.

Spectacolul este realizat în regia lui Alexandru Vasilachi.

Aliona Strîmbeanu, director ansamblul  „Joc: „Noi venim într-o componentă de aproximativ 75 de persoane: orchestra de muzicieni care îl are în frunte ca dirijor pe maestru Vasile Goia, trupa de balet, avândul pe prim maestru de balet Evghenii Sandu și componenta totală a grupei de creație și a orchestrei, sunt 70 de persoane.”

Concertul va începe la ora 16.00. Biletele de intrare costă 80, 100 și 150 de lei. Pentru detalii și rezervări sunați 069368031.

 

Sursă: btv.md

Share...
Share

Comments