Traian Băsescu la Cahul: Unirea se va produce oricum!

Președintele de onoare al Partidului Unității Naționale, Traian Băsescu, a participat la o întâlnire cu cetățenii din raionul Cahul al Republicii Moldova. Fostul președinte al României le-a transmis acestora că “unirea dintre cele două țări se va produce oricum, cu sau fără noi”. Politicianul a fost întâlnit și petrecut cu aplauze și cu tot publicul ridicat în picioare, relatează deschide.md.

La un moment dat, Traian Băsescu a declarat de la tribună că în sală, știe sigur, sunt și câțiva socialiști. 

„Și îmi exprim speranța ca la sfârșitul acestei întâlniri vor ieși – dacă nu convinși, cel pouțin îndoiți – de mesajul pe care îl are președintele Dodon”.

“La terminarea functiilor publice pe care le-am avut în România am rămas pentru că mai aveam ceva de făcut și pentru că mai am suficientă energie, am decis să-mi dedic această energie acestui lucru.

De ce vrem unirea, până la urmă? Lăsând la o parte chestiile sentimentale, culturale, legate de istorie. Sunt elemente practice care ne împing către această soluție. Unirea nu este numai în avantajul Republicii Moldova, este și în avantajul României. România nu ar face o favoare Republicii Moldova. Și România are nevoie de Republica Moldova.

Ghinionul cetățenilor Republicii Moldova este că s-au gasit politicieni iresponsabili care să valorifice dificultățile uriașe ale tranziției pe care le resimte populația pentru a le arăta drumul spre răsărit. Este cinism și ticăloșie. Pentru că cei mai mulți dintre cetățenii Republicii Moldova nu au nimic în comun cu Uniunea Euroasiatică.

Asta vreau să vă inspir dumneavoastră: curajul și inspirația de a face unirea. Plecând de la faptul că unirea se va face oricum, cu sau fără noi. Dacă nu acum, probabil cu ajutorul generațiilor următoare, orice întârziere va face unirea și mai scumpă, pentru că este decalaj foarte mari în toate domeniile între România și Republica Moldova. Decalajul la capitolul pensii și bugete locale este mare între România și Republica Moldova.

România are multe probleme, dar infinit mai puține decât Republica Moldova.

Da, sunt deschis la alianțe cu partide pro-europene.

În România nu există un sentiment anti-moldovenesc. Românii se mai gândesc la unguri, dar la moldoveni nu.“, a declarat Traian Băsescu la Cahul.

Amintim că la data de 25 iunie curent a avut loc Congresul de Constituire al Partidului Unităţii Naţionale, delegaţii căruia l-au ales pe Traian Băsescu în calitate de preşedinte de onoare al formaţiunii. Totodată, funcția de președinte al PUN a rămas vacantă, până la soluționarea definitivă a dosarului privind retragerea de către președintele Igor Dodon a cetățeniei Republicii Moldova acordate de către fostul șef de stat Nicolae Timofti lui Traian Băsescu și soției acestuia Maria.

Share...
Share

Comments